Am citit recent povestea
unui celebru regizor care a renuntat si la jobul de regizor bine platit dar si la
cel de profesor la o reputata universitate americana. Un regizor care nu a
acceptat sa faca un compromis in linie cu trendul. Candva considerat
avangardist a refuzat sa distribuie un pusti transgender de culoare in rolul
Julietei. Pentru ca dupa mintea lui, Julieta ar trebui sa fie o pustoaica alba
si ingenua. Cei care il plateau ii cereau sa puna in acel rol un actor care
promite, de un alb mai intunecat si cumva nedecis asupra sexului. Asa si? Un
pusti transgender de culoare de ce nu ar putea fi o pustoaica alba si ingenua? Ce
mare scofala, ar fi zis americanii…
Asa cum este de exemplu
Alba ca Zapada. Initial am crezut ca cei din stafful Disney traiesc intr-o zona
foarte poluata. Alba ca zapada a lor aduce putin a negru de fum. Din fericire,
mama vitrega cea rea arata intr-un mare fel. Oare cat de bulversata a fost
oglinda cand a declarant-o pe aia mica mai frumoasa decat pe maica-sa… Acuma, suspectez
ca era o oglinda digitala gestionata de un software de asta cu Inteligenta
Artificiala. Acuma, sunt mai multe variante, ori ca softul era cam virusat la
ora aia, ori ca ar trebui deja sa ne sperie Inteligenta Artificiala. Pare ca
face concurs cu Prostia Umana.
Dar sa nu uitam subiectul
in cauza. Cat de mare sa fie compromisul? Si cat de mult sa treci peste
principii.
Un ziarist spunea pe
vremea cand era doar ziarist ceva de gen “Cu cât eşti mai prost, mai
linguşitor, mai ticălos, mai curvă şi obligatoriu corupt, ai şanse să devii
politician de top”. Apoi a ajuns politician de top. Ne intoarcem la dilema
de mai devreme, ori ramane ca omul este foarte cinstit si ne-a spus de la
inceput cu cine avem de a face, ori ca principiile lui sunt extrem de flexible.
Ori ca… este un pic bolnavior, sufera de
insuficienta cronica de scrupule. Pentru cei interesati , DEX spune ca “SCRÚPUL, scrupule,
s. n. Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al
datoriei, manifestat în acțiunile, în munca, în realizările cuiva.”
De fapt cam asta e idee,
cum negociezi cu tine insuti, sa poti sa pupi unde ai scuipat si sa mergi mai
departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Cumva se intampla asta
destul de des si in management. Acolo oamenii nu scuipa ci pupa. Este dovedit
ca cea mai usoara cale de a promova vine din pupat. Si in cazul asta specific
apare intrebarea legata de principii, cat de mult esti dispus sa pupi. La recomandarea
unei colege am citit de curand “Calul Troian” de Paul Marcu, pe care o recomand
la randul meu. Omul povesteste despre aventurile dintr-o firma in care ierarhia
si cam tot ce se putea intampla acolo depindea intr-o mare masura de pupat si
aproape deloc de competente.
Ideea e la fel de simpla
si negocierea e tot cu tine insuti. Fiecare is definesti principiile si
stacheta orgoliului. Fiecare isi stabileste si limita de acceptabilitate. Daca
nu ai altceva de oferit atunci trebuie sa cresti expertiza in pupat. In egala
masura, daca vrei sa faci ceva pe termen lung, ar fi bine sa mai inveti si ceva
pe langa. E posibil ca oricand sa te intreaca vreunul care pupa mai bine.
Iar daca e la fel ca in cartea pomenita de mine si vrei sa rezisti acolo invata sa pupi pentru ca nu le va pasa cat si ce stii. De obicei cand cultura organizationala se bazeaza pe pupat, exista si o ierarhie in treaba asta. Ca deh, cine da vrea sa si primeasca.
Intrebarea in negociere e aceeasi - Cat de mare sa fie compromisul?
